vineri, 11 octombrie 2013

SĂPTĂMÂNA ENIGMISTICĂ NR.12-CALEIDOSCOP REBUSIST

ZIARUL ZI DE ZI
Data: 03 decembrie 2009

Alex Toth mai adauga o fila „Cartii Recordurilor”

De: Bristena
Este redactor-sef al cotidianului „Zi de zi”, omul care va agata semne de întrebare deasupra mintii cu ale lui editoriale. Alex este „seful” meu, iar de aceasta data nu-mi va redacta materialul. În ultimele sapte luni, pe lânga toate orele petrecute la „biroul de lânga geam”, a compus cel mai mare careu de cuvinte încrucisate din lume. Recordul îl detinea un belgian, care a reusit sa compuna un careu de 18.000 cuvinte în cinci ani (atentie!). Despre cum a ajuns Alex sa „spintece” recordul, cu un careu de 25.633 de cuvinte compus în sapte luni, mi-a povestit dupa o zi de munca, la un ceai.

Reporter: Povesteste-ne, cum a început toata nebunia asta cu careurile?Alex: Pe scurt, ca n-avem loc! În ’93 eram la mare, pe plaja. Am gasit revista de careuri „Rebustim” pe care am încercat sa o dezleg... în zadar. Mi-am cumparat numarul urmator al revistei si m-am uitat la dezlegarile corecte, astfel am reusit sa dezleg careurile din prima revista. Povestea s-a repetat ceva timp. Când am reusit sa dezleg primul careu, singur, a fost sarbatoare (râde). Îmi placea, iar dupa ceva timp m-am gândit sa compun un careu. L-am trimis prin posta la revista „Rebustim”, iar raspunsul, venit dupa trei saptamâni suna cam asa: „ne pare rau, careul dumneavoasta nu este publicabil”. Nu m-am lasat si am continuat sa compun. În aprilie ’94 a fost publicat primul meu careu. Urmatorii doi ani am continuat sa colaborez cu ei, trimitându-le careuri care erau tot mai bune. A fost ca prima tigara, odata ce am apucat-o n-am mai lasat-o (tigarile le-am lasat, totusi...).
Rep.: La integrame cum ai ajuns? Din câte stiu detii un record „nescris” (si) la integrame...
Alex: Abia în ’96 au aparut pe piata integramele. În Târgu-Mures exista atunci editura „Tavis” care scotea cinci reviste de profil pe luna. În ’97 m-au angajat ca redactor-sef adjunct. Mi-a fost usor pentru ca aveam experienta cu careurile si îmi placea foarte mult. Salariul era motivant, fiind o afacere buna. Pe scurt, faceam ceea ce-mi placea si mai primeam si bani pentru asta. La „Tavis” am ramas pâna în ’99, când s-a desfiintat.
Rep.: Si totusi, recordul?Alex: Idee mi-a venit în armata. „Daca scap de aici o sa fac cea mai mare integrama din lume!”, îmi repetam în fiecare zi. Am scapat, si am început sa compun integrama. Avea 0,8 x 80 metri si a fost expusa în 29 noiembrie 1999 (acum exact zece ani) în foaierul Teatrului National. A fost un record mondial, dar nu a respectat una conditiile puse de cei de la „Guinness Book” asa ca integrama nu a intrat (practic) în „Cartea Recordurilor”. Stârnind multa vâlva, acest eveniment a devenit usa deschisa care m-a dus spre marile publicatii nationale.
Rep.: Banuiesc ca de aici începe „grosul”. (Înca doua ceaiuri, va rog!)Alex.: Într-adevar, urmatoarea „destinatie” a fost „Elixir”, una din cele mai mari edituri de gen din România. Scoteau într-o luna zeci de reviste care se cumparau pe nerasuflate. Am lucrat aproape cinci ani pentru ei, trimitând lunar între 100-200 de integrame si careuri. Intram din start în concurenta cu alti colaboratori din toata tara. Pentru a-mi fi publicate toate creatiile trebuia sa fiu printre cei mai buni. Acest fapt m-a ambitionat mult, asa ca am început sa ridic stacheta si sa compun la mare arta, folosindu-ma de idei originale si teme bine alese. Însa pe masura ce anii treceau, au scazut si cererile. Dupa cinci ani, am plecat de la „Elixir”.
Rep.: Sa terminam cu începutul sau cu nebunia-nebuniilor. Ultimul proiect... de unde atâta vointa si putere?
Alex: Propunerea celui mai mare careu din lume a venit din partea directorului ADV Mures, Carmen Ciulea. Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Mondiala a Luptei împotriva HIV/SIDA, la Iasi se va încerca realizarea celei mai mari funde umane din lume. Carmen a venit la mine si m-a provocat: “Ce ar fi daca am face cel mai mare careu de cuvinte încrucisate din lume?”. Mi-au sclipit ochii! În mai, anul acesta, m-am apucat de lucru. Ceea ce mi-a dat multa energie a fost faptul ca, în pedioada în care ar fi trebuit sa termin careul (adica astazi) se împlineau zece ani de la data în care am terminat cea mai mare integrama din lume, cea despre care ti-am povestit mai devreme.
Rep.: Pe mine ma doare capul doar când ma gândesc. Cum te-ai organizat?Alex: Am trecut prin trei etape. În prima am realizat ciorna, din coli A4 de caiet studentesc de matematica. Mi-a luat o zi întreaga doar sa pregatesc foile si alte patru luni pentru a le scrie. A doua etapa a constat în crearea grilei pe calculator, iar a treia a fost scrierea definitiilor, tema careului fiind “Lupta împotriva HIV/SIDA”.
Rep.: Cât de mare este careul, câte cuvinte contine si unde va fi expus?Alex: Careul are 4,5 x 2,7 metri, contine 25.633 de cuvinte si va fi prezentat joi (n.r. azi), cu ocazia evenimentului “Gala Implicarii Muresene”, care va începe de la ora 16, la Hotelul Continental din Târgu-Mures.
Rep.: Felicitari din partea colegilor de la “Zi de zi”, “Ziarul de Mures” si “Fitzuik”! Suntem mândri de tine!
 
“Desteapta-te, române” (1999)
A fost prezentata în foaierul Teatrului National. Avea 80 de metri lungime si a fost dedicata Zilei Nationale a României, una din orizontale continând Imnul National al României.

“Europa” (2005)
Avea 16 metri lungime si a fost compusa în limbile româna, italiana, engleza, franceza, germana si spaniola. A fost oferita spre dezlegare trecatorilor din Piata Trandafirilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Jocului.

“Europa suntem noi” (2006)
Avea 6 metri patrati, era compusa în limba engleza si reprezenta o miniharta a Europei. Ar fi trebuit sa participe la o expozitie internationala la Strasbourg, dar a fost uitata la Târgu-Mures de delegatia Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Mures...
“România” (2006)
Reprezenta harta României, cu toate municipiile resedinta de judet, la scara redusa (2,8 metri patrati) si a fost prezentata în cadrul unui forum organizat la Târgu-Mures cu ocazia Zilei Nationale a României.

“Mereu implicat Alaturi de Voi” (2007)
A reprezentat demararea în judetul Mures a programului Fundatiei Alaturi de Voi “Ma implic pentru tine!”. A fost expusa la Ceasul cu flori din Târgu-Mures, unde a fost completata de trecatori.

“Enigmele cavalerilor templieri” (2008)
A fost compusa cu ocazia Festivalului medieval organizat în octombrie în Cetatea medievala din Târgu-Mures. Tematica integramei a fost una generoasa, si anume istoria cavalerilor templieri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu